Cum a început – Disciplină, rigoare și semne de întrebare
Mi-a plăcut matematica pentru logica, structura și obiectivitatea ei. Deloc surprinzător, am ales să o studiez și la facultate. Deși nu intenționam să devin profesor, cursurile de psihologia educației și de didactica matematicii m-au făcut să mă răzgândesc.
Începeam să descopăr altă latură a matematicii, una creativă, intrigantă, iar orele de practică în școală mi-au arătat cât de confortabil mă simt în rolul de profesor.
Proiectele educaționale în care m-am implicat apoi, cursurile de mate făcute altfel, atelierele cu elevi de toate vârstele mi-au extins mult experiența și abilitatea de a explica matematica într-un mod practic și interesant.
Anii petrecuți la Institutul de Științe ale Educației, la proiectul PISA, mi-au adâncit înțelegerea despre dobândirea și evaluarea competențelor matematice. Astfel, adunasem multe cunoștințe și tehnici valoroase pe care le foloseam în lucrul cu elevii. Dar intuiam că ceva lipsește.
Cum a continuat – Punct, dreaptă, plan și ceva emoțional
Erau momente în care simțeam că elevii aveau nevoie de mai mult decât o explicație sau un exercițiu în plus. Am realizat că nu mai era despre matematică, ci despre dimensiunea emoțională a învățării.
A fost nevoie să lucrez mai întâi cu mine, cu propriile mele emoții și convingeri, ca apoi să pot susține și altfel copiii cu care lucrez.
Au urmat cărți citite și podcasturi ascultate, multe cursuri și procese de dezvoltare personală, o certificare de Coach Practitioner de la NeuroMindfulness Institute și absolvirea Școlii de Coaching transformațional Mind Learners.
Acum mă bucur să spun că pot ține spațiul pentru întregul proces de învățare – de la noțiuni teoretice la gestionarea emoțiilor, de la antrenarea gândirii analitice la schimbarea mindsetului – de la dezvoltare cognitivă la dezvoltare emoțională.